adulmecam intactul rămas în oameni
pas cu pas
până nu am mai auzit becul spărgându-se
de la sfârșitul lumii încoace

râd
din cauza anilor tăi dezbrăcați la pământ
câinele mă privește cu jumătate de gură
are un suflet de hârtie
tolănit într-o parte
în inima cuiva
care a încetat ușor

din pardoseală